În valea Batovei crește bumbacul pus cu plugul și cu sapa ca bobul și fasolea.

Portocalul, lămâiul, smochinul și migdalul trăesc la un loc cu prunii și cu lemnul câinelui.

Nu știu dacă smochinele se fac tot atât de mari și-s tot atât de gustoase ca smochinele grecești, fapt e că gospodinele de acolo servesc musafirilor lor o delicioasă dulceață de smochine culese cu mâna lor din ogradă, iar turcul cafegiu oferă la ceai, lămâia întreagă cu coada ei și o frunză verde.

Anul trecut, Camerele agricole au hotărît să intensifice cultura bumbacului și-au oferit sătenilor gratuit, sămânța. Oamenii au pus în pământ atât cât li s’a dat și în toamnă și-au umplut toți odăile cu vată. Cât au făcut atunci le ajunge pentru împlinirea nevoilor lor pe timp de patru, cinci ani.

De vândut nu poate fi vorba — fiindcă și în Dobrogea, farmaciștii cumpără numai vată englezească, ambalată și sterilizată gata.

Acum, cultivatorii din Batova își fac cămăși și haine din ce au recoltat iar cu restul își astupă urechile pentru eventualele noui propuneri ale Camerei agricole.

Se svonește însă că la anul aceleași Camere vor încerca o cultură de orez în locurile mlăștinoase ale văei. Va fi de bună seamă numai o probă așa de dragul probei, o încercare de record fără consecință practice, fiindcă oricât o fi valea Batovei de năsdrăvană, tot din orez chinezesc rămâne să ne preparăm pilaful.

În schimb pe cât e pământul de fertil, pe atâta sunt oamenii de săraci. Sau poate par numai. Sărăcia n’ași ști cum s’o explic. Așa vorbesc aparențele. Căci acolo am văzut primul plug tras de măgari, despre care am pomenit înrt’unul din reportajele trecute.

Acolo, la Gheicilar, am văzut și primul plug de lemn: o buturugă de gârniță înfiptă cu un colț în pământ și cu altul în sus, drept mâner pentru cârmuit.

Aratul cu măgarii ca și treeratul cu „dicana” se face într’un tempo și o atmosferă de sport și amuzament.

Pe măgarii înaintași călăresc doi copii cari îi îndeamnă și fac haz, o femeie conduce în frunte echipajul, un om mână măgarii rotași și în sfârșit un altul ține coarnele plugului. Așa cel puțin, se trage prima brazdă. Mai la urmă unul sau doi dintre convivi se retrag, măgarii înnaintași rămân fără călăreți și învață să se întoarcă singuri la capul locului.

Se pare totuș că altă dată — de mult, acum patru, cinci sute de ani — oamenii erau aici mult mai înstăriți. În luncile Batovei pășteau turme de vite nenumărate și călătorii de pe alte meleaguri cari poposeau în sat, erau ținuți să-și stâmpere foamea fără plată, din prisosința bucatelor îndestulătoare pentru toată lumea.

[…]

Rogacevo (în bulgară Рогачево, în română Gheiciler) este un sat în comuna Balcik, regiunea Dobrici, Dobrogea de Sud, Bulgaria.

Între anii 1913-1940 a făcut parte din plasa Balcic a județului Caliacra, România.

Vasile Stroescu în lucrarea Dobrogea nouă pe căile străbunilor nota: Înainte vreme, pe aceste locuri, erau păduri nesfârșite, în care se găseau multe capre. Se făceau vânători mari la care luau parte pași, bei și alte notabiliăți turcești. Pielea și cornițele erau prețuite mult. În sat era casa pădurarului și câteva locuințe pentru vânători. Întemeindu-se satul, i s-a dat numele după vânatul prețuit. E situat pe dealul Aciolu (delul Gheiciler), având la miazanoapte Cozluc culac, Acbair, la apus Kemalâc bair și Kemalâc culac. Cei câțiva plopi dau o înfățișare deosebită tabloului. Se învecineaza la răsărit cu Teche, la apus cu Ceaușchioiu, la miazăzi cu Ecrene și la miazănoape cu Alaclise. Apa se procură de la cișmele, din care cea mai principală Satma ceșmesi. După o inscripțiune găsită pe un stâlp de piatra din cimitir, satul ar fi înființat pe la 1802. Astăzi pădurile de odinioară s-au tăiat, dealurile sunt acoperite cu ogoare, iar drăguțele capre de munte nu se mai văd.

sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Rogacevo,_Dobrici#cite_note-2

foto: Iosif Berman, fondul Nicolae Ionescu din colecțiile Muzeului Național al Satului, „Dimitrie Gusti”

#Cadrilater